De pe pãmânt, privim la constelaţii,
La depãrtãri de mii de ani-luminã;
Calea Lactee nu ne e strãinã
Dar, câteodatã, mai strãini sunt fraţii! ...

În timp ce cercetăm stafii pe Marte
Privind-o prin lumini şi telescoape,
Departe ne sunt mulţi din cei de-aproape,
Iar, pentru alţii, noi suntem departe...

Ne mai mirăm cum că ne stau dovadă
Porniri şi vorbe, stări şi fapte rele
Dorind o sfântă slujbă să le spele:
Dar lumea-ntunecată ce să creadă? !

Să ne-adunăm, să dăm mână de pace,
Să căutăm izvorul mântuirii,
Să lepădăm urgent faptele firii
Ce ne pândesc şi stau să ne atace!